Review pompa de caldura aer apa Mitsubishi Zubadan


Pompa de caldura aer apa Mitsubishi Zubadan este cea mai bine vanduta pompa de caldura aer apa din Romania. A fost, practic, prima pompa de caldura care a format piata, pentru un asemenea tip de echipament.

 

Japonezi de la Mitsubishi Electric au realizat un produs suficient de bun, incat sa castige piata din Romania.

 

Nu stiu daca ei sau romanii, au marketat doar conditiile extreme la care functioneaza aceasta pompa de caldura: capacitate 100% pana la – 15 grade, functionare garantata pana la – 25 de grade, teste in functionare pana la – 35 de grade.

 

Tot marketing-ul acestei pompe de caldura s-a bazat mai mult pe capacitatea ei de a functiona in conditii extreme si un pret relativ rezonabil.

 

Acum sa vedem ce inseamna pompa de caldura aer apa Mitsubishi Zubadan si sa intelegem diferenta dintre un Mitsubishi Zubadan si un Mitsubishi Ecodan.

 

Asa cum fac, in general, toti producatorii de aer conditionat, unitatile exterioare primesc coduri separate de produs, fata de unitatile interioare. Daca esti un necunoscator in domeniu s-ar putea sa fii putin naucit de puzderia de coduri de produse si combinatii ale acestora.

 

Asta se intampla, pentru ca in general, o unitate exterioara de la un furnizor de aer conditionat poate fi combinata cu mai multe tipuri de unitati interioare, cu functii diferite.

 

Pentru ca aceasta pompa sa aiba un pret rezonabil, s-a gasit o varianta romaneasca de montaj, adica jumatate din pompa de caldura, o asamblezi pe santier.

 

Atunci cand comanzi un Zubadan split, primesti o unitate exterioara, un schimbator de caldura agent frigorific apa, cu sau fara izolatie, un controller, o pompa, un fluxostat si niste senzori pe care ii lipesti cu banda adeziva de conducte.

pompa de caldura aer apa zubadan unitate interna

Unitatea exteriora la pompa de caldura Mitsubishi Zubadan are urmatoarele coduri si puteri:

 

Mitsubishi Zubadan PUHZ-SHW80VHA racire pana la 8 kW si incalzire pana la 10 kW

Mitsubishi Zubadan PUHZ-SHW112YHA racire pana la 11 kW si incalzire pana la 14 kW

Mitsubishi Zubadan PUHZ-SHW140YHA racire pana la 14 kW si incalzire pana la 16 kW

Mitsubishi Zubadan PUHZ-SHW230YHA racire pana la 22 kW si incalzire pana la 23 kW

 

Asa cum va ziceam se vede ca Mitsubishi este un producator de aer conditionat pentru ca in descrierea codului este declarata puterea de racire a echipamentului, puterea de incalzire fiind ceva mai mare.

 

Modelele VHA sunt conectate la 230V iar modelele YHA sunt conectate la 400 de V.

 

Va recomand, la puteri peste 8kW, sa treceti la bransamente trifazate, pentru ca protectia pentru o pompa de caldura Mitsubishi Zubadan PUHZ-SHW80VHA este de 32 de amperi, adica maximul pentru un bransament normal la o casa.

 

Exista si cateva modele cu putere mai mica de 8 kW, dar nu sunt de interes pentru noi acum.

 

Acum sa analizam unitatea externa Mitsubishi Zubadan PUHZ-SHW

 

Toate unitatile de la Mitsubishi sunt cu dublu ventilator, incepand de la 8 kW, sunt cele mai grele unitati externe de tip split de pe piata cu o greutate cuprinsa intre 120 si 134 de Kg pentru unitatea externa.

 

Unitatile externe sunt incarcate cu refrigerant R410A, refrigerant ce se supune Fgas regulation si probabil ca in urmatorii ani va fi eliminat de pe piata.

 

Continutul de refrigerant este foarte mare comparativ cu alte pompe de caldura la aceeasi capacitate, pompele fiind incarcate cu 5,5 Kg de R410A, in comparatie cu alte pompe care au cam 3 Kg de agent frigorific.

 

Pompele sunt echipate cu compresoare de tip scroll cu invertor.

 

Pompele de caldura impresioneaza prin lungimea traseului frigorific disponibil, cred ca in momentul de fata cel mai mare din piata. Nu cred ca acest lucru este neaparat util, dar daca ai nevoie poti avea o diferenta de nivel de 30 de metri si o lungime a traseului pe orizontala de pana la 70 de metri, deferenta intre unitatea interioara si cea exterioara. Bineinteles ca dupa o lungime mai mare de 10 m de traseu trebuie sa completezi cu refrigerant conform specificatiilor.

 

Tine cont ca lungimea traseului afecteaza performatele pompei de caldura.

 

Domeniu de functionare garantat pentru incalzire si preparare ACM -25°C pana la + 35°C iar pentru racire de la – 5°C pana la + 46°C.

 

Temperatura maxima pe apa calda + 60°C si temperatura minima pe apa racita +5°C.

 

Acum sa ne indreptam atentia catre partea care ne intereseaza cel mai mult si anume performantele declarate la temperaturile cele mai apropiate de zona de utilizare.

 

Aici constatam ca regula generala ca pe masura ce capacitatea pompei creste si eficienta acestea scade, astfel avem:

 

Mitsubishi Zubadan PUHZ-SHW80VHA A7/35 COP 4,65 A2/35 COP 3,55

Mitsubishi Zubadan PUHZ-SHW112YHA A7/35 COP 4,46 A2/35 COP 3,36

Mitsubishi Zubadan PUHZ-SHW140YHA A7/35 COP 4,22 A2/35 COP 2.96

 

COP-urile sunt selectate pentru capacitatea nominala la temperatura cea mai favorabila pentru pompele de caldura.

 

Daca comparam aceste COP-uri cu ale altor pompe de caldura performatele pentru acest model nu sunt notabile.

 

Performantele depind de schimbatorul de caldura ales si cea mai mare problema este ca nu este inclus in calculul COP-ului si pompa de recirculare pentru apa calda.

 

Avem disponibil pe piata si variantele Mitsubishi Zubadan versiunea Power Inverter, ceva mai scumpa. Serie notata astfel:

 

Mitsubishi Zubadan PUHZ-SW75VHA

Mitsubishi Zubadan PUHZ-SW100YHA

Mitsubishi Zubadan PUHZ-SW120YHA

In variante la 230V si in variante cu conexiune 400 de V.

 

Nu am inteles foarte bine care este marea diferenta intre cele doua modele, doar ca Power Inverter este mai eficient doar cu 0,04 puncte COP, sunt unitati mai usoare si cu o incarcatura de refrigerant mai mica. Un demeniu de operare mai restrans. In rest par sa fie unitati identice.

 

Automatizarea pompei de caldura aer apa Mitsubishi Zubadan

 

Automatizarea este destul de simpla, controleaza doua zone de incalzire/racire, poate prepara apa calda intr-un boiler si controleza o vana divertoare pentru preparare ACM.

 

Se pot seta cateva programe orare de functionare.

 

Se poate controla cu un modul extern GSM in modul on/off.

 

Variantele SW sunt compatibile cu interfata pentru monitorizarea la distanta Mel Cloud.

 

Punctele forte ale pompei de caldura Mitsubishi Zubadan

 

Temperaturi extreme de functionare, desi nu este singura pompa care functioneaza in domeniul amintit.

 

Un pret foarte bun pentru echipament, cred ca aceata pompa de caldura are cel mai mic pret de pe piata pentru o pompa de caldura de brand, evident pentru varianta cu schimbator de caldura aruncat pe perete.

 

Trebuie sa tinem cont ca in aceasta varianta suntem destul de legati de vanzatorul echipamentului pentru ca, evident cineva trebuie sa faca si manopera de asamblare. Asa ca trebuie avut in vedere costul total al montajului acestui echipament.

 

Punctele slabe ale pompei de caldura Mitsubishi Zubadan

 

Performante modeste in zonele de temperatura de interes, mai ales ca performatele tin de schimbatorul de caldura si pompa de recirculare furnizate in pachet.

 

Pompa de recirculare ramane la alegerea furnizorului, aceasta nu este controlata cu semnal PWM de catre pompa de caldura, numai in modul on/off. Pompa de caldura nu poate controla toti parametrii instalatiei, nu poate mentine un dT intre tur si retur.

 

In aceasta situatie montajul recomandat pentru acest model de pompa este cu separator hidraulic fata de restul instalatiei, dar acest montaj presupune instalarea a cel putin unei pompe de recirculare suplimentare pentru sistemul de incalzire.

 

Accesoriile oferite in pachet, aici ma refer la boilerul de apa calda, acesta fiind un boiler obisnuit, fara un design special pentru pompele de caldura.

 

In concluzie, pompa de caldura Mitsubishi Zubadan ramane o pompa de caldura aer apa de buget, cu un pret bun, destinata in special aplicatiilor simple.

 

Click here for reuse options!
Copyright 2017 Adrian Sârbescu
Advertisements

+ There are no comments

Add yours